Cele mai bune telefoane pentru fotografii

October 12, 2020

Telefonul mobil era, până nu demult, un accesoriu care facilita comunicarea. Astăzi, grație tehnologiei de ultimă generație, smartphone-ul a devenit un gadget extrem de complex. Așadar, optând pentru un telefon cu cameră foarte bună, pasionații de fotografie au posibilitatea de a surprinde cadre uimitoare chiar și în absența aparatului foto. Totuși, varietatea de modele disponibilă pe piață poate face dificilă alegerea unui telefon cu cameră performantă. Iată care sunt cele mai bune telefoane pentru fotografii în 2020.

iPhone 11 Pro & iPhone 11 Pro Max

Deschidem topul smartphone-urilor cu cele mai performante camere cu două dintre modelele care au făcut furori încă de la lansare: iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max, celebrele telefoane dotate cu cameră foto cu trei obiective. Practic, vorbim despre o combinație dintre un obiectiv larg de 12 megapixeli și o deschidere f / 1,8, un teleobiectiv de 12 megapixeli cu o diafragmă f / 2,0 și o lentilă cu unghi larg de 12 megapixeli cu o deschidere f / 2,4 care oferă tot ce ai nevoie pentru a capta imagini uimitoare indiferent unde te-ai afla. 

De asemenea, calitatea imaginilor surprinse cu ajutorul oricăruia dintre aceste două modele de smartphone-uri se datorează și altor caracteristici, cum ar fi: stabilizarea optică a imaginii (OIS), focalizare automată de detectare a fazelor și suportul pentru HDR. 

Samsung S20 Ultra 

Cei care rămân loiali sistemului Android și își doresc un smartphone ideal pentru poze, Samsung S20 Ultra pare să fie alegerea potrivită. Acest device își merită pe deplin locul în topul celor mai bune telefoane pentru fotografii datorită senzorului principal de 108 megapixeli, a zoom-ului de 100x și nu numai. Samsung Galaxy S20 Ultra se poate lăuda și cu o cameră ultra wide angle de 12 MP, precum și cu obiectivul tele de 48 MP. Cu alte cuvinte, cu ajutorul acestui telefon inteligent ai posibilitatea de a realiza fotografii și clipuri video de înaltă calitate, în culori bogate, cu detalii realiste. 

Spre deosebire de alte modele flagship, cum ar fi iPhone 11 Pro și Pixel 4, S20 Ultra are zoom optic 4x. Mai mult decât atât, device-ul utilizează un hibrid de mărire digitală și optică. Practic, pentru a ajunge la 100x solicită ”Space Zoom”. 

Google Pixel 4 & Pixel 4XL 

Deși nici Google Pixel 4 și nici Pixel 4XL nu excelează la capitolul design, aceste sunt dotate cu camere foarte bune pentru poze. Vorbim despre o cameră principală reprezentată de un shooter cu două lentile și despre un obiectiv principal de 12,2 megapixeli cu o diafragmă f / 1,7 asociat unui teleobiectiv de 16 megapixeli ce permite zoom optic de 2x. La fel de importantă de menționat este și funcția HDR Plus, care surprinde mai multe fotografii pe care le combină pentru a obține cea mai bună imagine posibilă. Atât Google Pixel 4, cât și Pixel 4XL prezintă suport pentru detectarea fazelor și autofocus cu laser, precum și stabilizare optică a imaginii (OIS).

Investiția într-un telefon mobil dotat cu cameră performantă trebuie să se bazeze pe un proces temeinic de informare, tocmai pentru a face cea mai bună alegere. Sperăm că detaliile pe care ți le-am oferit în acest articol te va ajuta să iei o decizie și să alegi un smartphone perfect pentru fotografii deosebite. 

Leave a Reply:

Your email address will not be published. Required fields are marked *