Cum să faci fotografii de nuntă – Trucuri pentru începători

May 6, 2020

Dacă ai o pasiune pentru fotografie și nu ratezi niciun peisaj, detaliu sau personaj care îți inspiră frumusețe, atunci hobby-ul tău îți poate deveni muncă. Acel job pe care să-l faci cu plăcere și satisfacție. Fotografii de nunți sunt cei care oferă cele mai frumoase amintiri, asta pentru că marele eveniment durează o singură zi, dar ține o viață întreagă prin intermediul albumelor foto. Cum faci cele mai frumoase fotografii de nuntă dacă ești începător? Găsești, mai jos, câteva trucuri de bază de care este bine să ții cont pentru primele tale nunți

Aparatul foto, prietenul tău cel mai bun

Pentru a obține fotografiile perfecte, încă de la început, este esențial să știi totul despre aparatura ta. Testează fiecare funcție pe care aparatul tău foto o are pentru a ști exact cu ce lucrezi. E vital să știi cum schimbi setările și care e cel mai potrivit mod, în funcție de cadrul pe care vrei să-l obții sau dacă vrei să evidențiezi personajele și să blurezi fundalul, de exemplu. Ca să te perfecționezi, cel mai important este să exersezi. Fotografiază orice, fă-le prietenilor cadou o ședință foto, ia-l cu tine în excursii! Cu cât exersezi mai mult, cu atât te vei apropia de perfecțiune în ceea ce privește partea tehnică. Noțiunile de bază în materie de fotografiat sunt întotdeauna aceleași, iar atunci când vei merge să faci poze la o nuntă vei ști cu siguranță să le adaptezi. Nu uita nici de accesorii, precum un bliț special pentru a obține lumină naturală și un trepied pentru a înlătura orice risc de a obține imagini neclare.

Află programul evenimentului

O nuntă presupune ore bune de imortalizat cele mai frumoase momente din viața mirilor. Vorbim de cununie civilă, religioasă, gătitul miresei, petrecerea de la restaurant, primirea invitaților. E important să știi cu precizie cum sunt programate, pentru a putea găsi un interval orar pentru o minisedință foto. Consultă-te cu mirii și sugerează-le să-și ia răgaz jumătate de oră de făcut câteva fotografii artistice, într-un loc ales de comun acord. E important ca, pe lângă cadrele spontane obținute la biserică sau cele făcute imediat după cununia civilă, mirii să aibă în albumul lor de amintiri și poze încadrate perfect și cu un peisaj atent ales.

Realizează fotografii tip portret

Cele mai simple imagini sunt cele de tip portret, asta pentru că le poți realiza în orice moment al nunții. Fotografiază invitații și surprinde instantanee amuzante cu ei. Tot ce trebuie să faci este să-ți pui la bătaie atenția distributivă. O îmbrățișare între mireasă și bunica sa trebuie neapărat să se regăsească printre poze, la fel și zâmbetele cavalerilor de onoare atunci când își felicită cel mai bun prieten. După mire și mireasă, familia și prietenii sunt invitații cei mai importanți în ziua evenimentului. Interacționează cu fiecare și surprinde cele mai inedite cadre. Fă cât mai multe fotografii din care să le poți alege, ulterior, pe cele mai bune. Până și cei mai experimentați fotografi apelează la acest truc pentru a obține albumul perfect. Imortalizează detalii Rochia miresei, voalul, buchetul, verighetele sau cupele de șampanie ale mirilor sunt elemente de detaliu ce pot fi surprinse în cele mai creative imagini. Nu te sfii să-ți pui la încercare imaginația și să alegi cele mai inedite unghiuri. Ține cont, însă, că fiecare moment la o nuntă se petrece pe repede înainte și trebuie să fii rapid și prompt.

Fii atent la toate amănuntele din fiecare fotografie

Poziția personajelor din fiecare imagine este definitorie pentru profesionalismul tău, ca fotograf de nuntă. La fel și toate celelalte detalii care apar pe fundal. Ia-ți câteva secunde pentru a analiza și oferi sugestii privind așezarea, poziția corpului, a mâinilor și a bărbiei mirilor. Nu lăsa niciun detaliu să-ți scape neobservat! O șuviță de păr care nu este la locul ei poate strica cea mai frumoasă fotografie de nuntă. Ține cont că oamenii cu care lucrezi nu vor ști cum să-și țină mâinile sau cât de aproape sau departe trebuie să stea unii de alții. Imaginea de ansamblu nu trebuie să-ți lipsească la început! Nu uita că pe lângă tehnică, ai nevoie de imaginație, creativitate și acel spirit ludic pentru a te “juca” cu luminile, cu umbrele, cu recuzita.

Leave a Reply:

Your email address will not be published. Required fields are marked *